Turismul romanesc. în căutarea de sine și standardele occidentale

Auzisem pentru prima dată de efectele "miraculoase" ale plaiului românesc pe când mă uitam la documentarul ce îl urmărește pe Peter Hurley și cum s-a redescoperit el pe sine mergând, pe jos, din Maramureș la București. În timp ce românașii își încuiau portierele mașinilor, în timp ce tranzitau drumurile județene și naționale, asta până să "se dea drumu" autostrăzii A1, irlandezul ăsta dădea "Bună Ziua" țăranului pe care îl întâlnea pe stradă și mai avea și "tupeul" de a-i cere o masă caldă. Au trecut câțiva ani buni de la aventurile lui Hurley până ce francezul, Gregory Rateau, a debutat în librariile pariziene cu "Hoinar Prin România", cartea în care autorul în cauză descoperă simplitatea acestor meleaguri bătrânești odată cu sinele său atât de flămând de liniștea codrilor. Sună frumos, așa-i? Dar oare, ce făceau românașii noștri în tot acest timp? Cum au pavat ei drumul și altor occidentali însetați de experiența, aproape spirituală, de a se redescoperi? Ei bine, nu prea făceau. Dar hai să îi spunem "făceam" ca să nu excludem persoanele de față. Defapt, munceam din greu pentru a construi "hotele" de 5 stele(vorba vine) și destinații de "lux" pentru ca francezul, sau irlandezul, sau americanul, să facă exact ceea ce făcea și acasă: să bea și să mănânce. Îmi e un pic milă, nu pot să contest, de fratele mai mic al familiei Europene, căci încearcă cu disperare să îmbrace haine noi doar că poate, poate o să fie tratat și "el" mai bine. România își pierde din suflet încercând să fie ca occidentul. Am zis-o. Probabil că am s-o mai zic. Întrebarea e, ce am să fac eu personal pentru a împiedica asta? Ce ai să faci tu?