Anatomie (poem).


Trăiesc într-un oraș unde zâmbetul vinde,
Strălucind neînsemnat indiferent de ce inima simte,
Pe plastic și ceară se scurg lacrimi amare
Pe maști de nisip confecționate vara la mare.
Dincolo de priviri și șoapte și carnea bătută,
De make-up, de lacrimi și inima frântă
Există un zvon, o legendă urbană
Că mai e pic de suflet sub plastic și ceară.
Ascuns bine în piept sub oasele rupte
Aud un ecou care zbiară în sunete mute
O fi al meu suflet, să aflu îmi e frică
Îl țin tăcut cu alcoale și moarte la pipă.
Îi spun: "Taci din gură, nu mă da de gol"
Căci singur sunt mare, cu tine - doar om.
Ignor orice semn, renunț la instinct
Nu cred în povești, nu cred în ce simt,
Nu cred că dincolo de droguri la plic și fum de țigară
Mai există suflet sub masca de ceară.